Bine aţi venit pe site-ul oficial al Primăriei Orașului Borșa !!! Vă Mulțumim că ne-ați vizitat și vă mai așteptăm !!!
  •  
  •  
  •  

 

Trafic
Vizitatori: 76620, online: 1

Pietrosul Rodnei

Cu o înaltime de 2303 m, Pietrosul Rodnei este cel mai înalt vârf din Carpaţii Orientali şi datorită diversităţii şi unicităţii florei şi faunei a fost declarat Rezervaţie Naturală încă din anul 1932, iar în 1979 a primit statutul de Rezervaţie a Biosferei sub egida UNESCO. Rezervaţia Pietrosu Rodnei se află in imediata vecinătate a oraşului Borsa şi este cea mai mare rezervaţie naturală complexă (geomorfologică, floristică şi faunistică) din nordul ţării.

Pietrosul Rodnei reprezintă un cadru fotografic fascinant, atât pe timpul verii dar şi iarna, iar celor care ajung până pe vârf li se dezvaluie o panoramă magnifică asupra crestei şi varfurilor Munţilor Rodnei, asupra Văii Vişeului, asupra localităţilor Borşa, Moisei şi asupra Munţilor Maramureşului. Alături de Vf. Pietrosul, aici mai există câteva vârfuri care depaşesc 2000 m: Buhaescu Mare (2268 m), Buhaescu Mic (2221m), Umărul Pietrei Albe (2203 m) sau Rebra (2119 m).
 

Dacă iniţial în 1932 zona protejată reprezenta doar 183 ha, în prezent ea se întinde pe 3300 ha, de la 750 m altitudine până la 2303 m altitudine şi cuprinde cel mai impresionant relief glaciar din Munţii Rodnei.
 

În cadrul rezervaţiei se pot admira circuri glaciare (Buhaescu, Zănoaga Iezerului, Zănoaga Mare, Zănoaga Mica) şi lacuri glaciare (Iezerul Pietrosului, Buhaescu I, II, III şi IV) cu dimensiuni intre 3500 m² şi 700 m² şi adâncimi între 0.30 m şi 5.20 m.
 

Drumeţii care se aventurează pe Pietrosul Rodnei vor descoperi aici un număr mare de plante ocrotite de lege, endemice sau unice în România: Opaiţul Rodnei (Polischemone nivalis), guşa porumbelului (Lychnis nivalis), floarea de colţ (Leontopodium alpinum), bulbuci de munte (Trollius europaeus), ghintura galbenă (Gentiana lutea) sau zambrul (Pinus cembra). În luna iunie, peisajul devine şi mai spectaculos odată cu înflorirea smardarului (Rhododendron kotschyi).
 

Cei mai norocoşi dintre vizitatori vor putea zări marmota, capra neagră sau acvila de munte, fauna de aici fiind completată şi de urs, lup, râs, cocoş de munte, mistreţ sau cerb.
 

De asemenea la baza Vf. Pietrosu se găseşte lacul glaciar Iezer. Acesta este localizat la o altitudine de 1.825 m şi are suprafața de 3.450 mp, adâncimea maximă de 2,5 m și lungimea de 84 m. Lacul Iezer face parte din rezervația naturală ˝Pietrosu Mare˝ şi seamănă după contur cu harta României. Lângă lac, la 500 m în aceeaşi căldare se găsește stația meteo „Iezer”.

Accesul pe Pietrosul Rodnei se poate face pe numeroase trasee, însă cele mai uzitate sunt cele din Moisei, oraşul Borşa sau Complexul Turistic Borşa.

Sursa: Discover Maramures

 

 

 

Alte articole:

Biblioteca oraseneasca Borsa

Blogul de calatorii

Emaramures

Magia muntelui

Trasee pe munte

Carpati.org

Obiective turistice

 

Galerie foto:

 

  • 1 (1212 kB)
  • 10 (171 kB)
  • 11 (80 kB)
  • 12 (53 kB)
  • 13 (78 kB)
  • 14 (35 kB)
  • 15 (13 kB)
  • 16 (26 kB)
  • 17 (58 kB)
  • 2 (142 kB)
  • 3 (662 kB)
  • 4 (24 kB)
  • 5 (167 kB)
  • 6 (56 kB)
  • 7 (149 kB)
  • 8 (198 kB)
  • 9 (18 kB)
  • lacul iezer (173 kB)
  • marmote (26 kB)


Actualizat la data de: 02/08/2016


Curs Valutar
Click pentru cursul valutar...
Vremea
Click pentru vreme...

 

poca_borsa_mm_transp

 

Copyright © Primaria Borsa Powered by SOBIS Portal
Portalul este optimizat sa ruleze pe rezolutia de minim 1024x768